Hagigadar ! Nume cu rezonanta misterioasa pentru
unii. Pentru armeni, loc sfant unde in fiecare an de ziua Adormirii Maicii
Domnului se intalnesc si asculta slujbele oficiate de preoti, in micuta si
vechea bisericuta a manastirii cu nume ce da sperante: "Implinirea
dorintelor". Cred ca anul acesta din batranele ziduri s-a inaltat spre cer
o dorinta pe care Dumnezeu a indeplinit-o pentru ca la 5oo
de ani de existenta,a fost binecuvantata cu prezenta Sanctitatii Sale Karekin
al II-lea, Catolicosul si Patriarhul Suprem al Tuturor Armenilor. Ecoul
slujbei, a liturghiei Episcopale la a carei oficiere s-au alaturat vocile
preotilor veniti din toata tara, a purtat cu
el maretia momentului iar aerul de curat si piosenie emanat, a patruns adanc in
sufletele pelerinilor, ca o adevarata
sarbatoare a crestinilor armeni de
pretutindeni. Sunt convinsa ca totii preotii participanti, coplesiti de
trairile incarcate cu sfintenie, au adus Slava lui Dumnezeu, smerenie si
evlavie in parohiile unde pastoresc.
Anul acesta nu am fost la Hagigadar si ma felicit. Plina
de revolta impotrva nedreptatilor accumulate in adancul fiintei mele, as fi
putut sa le asez in mainile Catolicosului, ceea ce ar fi fost o impietate. Ma
ferit Dumnezeu dar, ca fiecare om in
varsta, nu vreau sa trec dincolo incarcata de pacate, asa ca am fost acolo
cu ochii mintii si cu sufletul mi-am
exprimat ca fiecare, o dorinta.
Parinte Bogdan, am in fata revista Ararat din 15
august a.c. in care intr-o fotografie pasiti alaturi de I.P.S. Episcopul Datev.
Purtati subbrat Cartea Sfanta si aveti chipul luminat de un zambet ce ma
convinge ca acolo la Hagigadar s-a petrecut o minune. Sunteti preotul care-si
cunoaste menirea, dispus la realtiile cu oamenii, cu problemele lor de aceea va
intind o ramura de maslin si va rog sa-mi primiti, sa-mi ascultati spovedania
si sa ma indrumati spre cele ce trebuie sa fac ca sa trec in liniste pragul
spre moarte. Stiu ca actul de spovedanie tine de intimitate dar, pentru ca
discordia a fost publica, e bine ca impacarea sa fie la fel.
Se spune ca, batranii dau in mintea copiilor. Ma
bucur sa fie asa pentru ca copilaria inseamna puritate, nedumeriri si intrebari
care asteapta raspunsuri iar cei mari sunt raspunzatori de devenirea lor. Peste
cateva luni implinesc 85 de ani, cu ei toti ma aplec in fata memoriei
parintilor, a fratilor langa care am crescut cu credinta in Dumnezeu, iubire
pentru oameni, respect neconditionat pentru
munca, dreptate si adevar. Un factor important in formarea noastra a
fost tata care, la varsta de 12 ani, a vazut cum in cateva minute tatal, frati si alte rude, au devenit trupuri
ciopartite din care tasnea sange, intrand in istorie alaturi de aproape 2
milioane de armeni cu numele de "Martiri. Supravetuitorii, copiii orfani
schiloditi sufleteste au umplut orfelinatele si impreuna cu adultii risipiti
prin lume, priviti ca victime ale "Genocidului", au primit peste ani
ca semn a existentei, un document: "pasaport Doctor Nansen" A tatalui
meu avea nr.1446 si ca toti ceilalti era, un "Apatrid."
Torentului de vicisitudini i-a facut fata cu stoicism
si ne-a invatat ca esenta vietii este intelepciunea din minte, iubirea din
suflet si sanatatea din trup. Banii, se rostogolesc
de la un om la altul, fiind un mijloc de trai bun si foarte bun dar, cand devii
sclavul lor, te paraseste Dumnezeu. Desi erau negustori cu venituri
substantiale, parintii mei au fost ocoliti de nationalizarea din l948. Averea
lor era o singura casa. Ma mai intalnesc
inca cu oameni care-si amintesc ca la ceasuri grele au fost ajutati de ei. Au
fost stalpul de rezistenta a tot ce mi-a rezervat soarta si impreuna cu toti
fratii mei am fost mandrii sa le urmam exemplul. Le multumesc si-l rog pe bunul
Dumnezeu, sa puna in balanta alaturi de pacate si faptele lor bune. Amin!
Dati-mi voie sa-l pomenesc aici pe Avedis, baiatul
botezat de ei, (cu numele bunicului meu patern) care, impreuna cu sora lui
Vartanus au ramas orfani la varste fragede. Ajutat in crestere si educatie de parintii mei micul armean,
tovarasul meu de joaca Avedis Sarchisian, a ajuns colonel, profesor la
facultatea de ofiteri din Sibiu.
Cand barbatul frumos, cu privirea blanda si catifelata a murit, sotia lui desi
romanca, locuitoare a orasului Galati, a
inteles ca trupul sotului se cuvine sa ramana in cimitirul armean din Braila. Gestul
o onoreaza! Pe sora lui, fragila Vartanus, am vazut-o ultima oara cand, venita
din Bucuresti aprindea lumanari si
spunea ceva in armeneste fratelui care,
o privea dintr-o fotografie.
Parinte Bogdan, v-am ascultat slujbele oficiate in
bisericile din Braila, Galati, Iasi, Tg.Ocna, Hagigadar si Catedrala, unde au
fost si mai sunt armeni chiar daca in anumite conjucturi au fost nevoiti sa-si
modifice numele, asa cum s-a intamplat cu bunicii mei materni, cu ai dvs. si ai
altora care dupa cum ati afirmat la Tg.Ocna aveau si numele de familie, "Gaina” Am dorit de fiecare
data sa va impartasesc cate ceva din gandurile, din preocuparile mele legate de
parohia din Braila, unde de foarte multi ani nu avem preot, in biserica nu se
mai fac slujbe iar armenii s-au instrainat si nu-i mai calca pragul. Ati fost
anul acesta la marele eveniment de la Hagigadar, acolo unde toata lumea s-a
urcat spre cer, cu sufletul curat si cred ca la fel v-ati intors. De aceia, va rog incercati sa va detasati putin de lumea
de azi, devoratoare,de tot ce frumos si bun a pus Dumnezeu pe pamant pentru noi, fiti parintele de care are
nevoie acum sufletul meu, uitati ce ne
desparte, aduceti alaturi ceva ce ne uneste si ajutati-ma sa inteleg cu ce si
unde gresesc in actiunile mele.? spuneti-mi: E pacat ca-mi iubesc atat de mult
neamul? ca nu pot ramane indiferenta cand, necinstea striveste, intineaza
memoria celor langa care am crescut? Primele lumanari le aprind in biserica
pentru sirul de deportati a caror oase risipite in desert poate isi mai cauta
locul. E pacat, sa ma opun ca oasele urmasilor sa fie risipite prin cimitirul
din orasul in care au trait si lasat frumoase urme?
Pe poarta cimitirului scrie: Cimitirul Ortodox Armean
dar, printre sutele de morminte, nu sunt mai mult de 15-20 cu nume armenesti. Ceilalti,
cateva sute unde sunt? E pacat sa ma revolte aceasta profanare? E pacat sa
ripostez cand sunt impiedicata sa intru
in cimitir si biserica? Dorinta mea ca, cei de astazi, putini cati au mai
ramas, sa nu se risipeasca, sa nu uite cine si a cui sunt,e un pacat? E pacat
sa consider ca, datoria fiecarui armean este sa se respecte, sa se iubeasca, sa
pastreze ce au mostenit, aducand astfel un omagiu celor care nu s-au tarat in
genunchi prin lume dar, cu a carui sange nevinovat, s-a scris pe inceputul
secolului XX durerosul cuvant "GENOCID????"
Stiu, ma tot repet dar, ce sa fac, cum sa rup din
mine acea tragedie pe care unii au aruncat-o de mult la lada de gunoi a
istoriei?. Parinte Bogdan, prin "Ararat", ati intrat astazi in casa
mea (Va rog intrati slujiti, predicati si in biserica) ma bucur sa stiu ca mi
se "indeplineste dorinta". Mi-ati ascultat spovedania si ca un bun
Duhovnic, sper ca veti aduce pacea si linistea de care am atata nevoie. Asteptand
binecuvantarea dvs., spun Tatal Nostru si in genunchi, il rog sa ne ierte
pacatele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. AMIN!
Valeria.
