marți, 7 septembrie 2010

Iubire interzisa

In indepartata mea copilarie, majoritatea caselor de pe strazile laterale orasului si mai ales in cartiere, aveau in fata portilor cate o bancuta. Pe ele se asezau duminica, sa se odihneasca dupa o saptamana de truda, gospodinele mai in varsta. In mana cu cate un scaunel, li se alatura o vecina, si asa in grup incepea sporovaiala. Imi placea sa le ascult. Ma apropiam, mama ma mustra, dar imi astampara curiozitatea spunandu-mi ca acolo se deapana ghemul amintirilor.
- Nu-i adevarat, mama, bunicutele vorbesc multe si de toate, sparg seminte, mananca
gogosele, dar nu au in maini niciun ghem. Mama, stiind ca nu e chip de liniste cu mine, ma asigura ca locul amintirilor este in minte si nu se vad.
- Ce este mintea, si unde sta?
- Fiecare om are in cap cateva camarute, imi explica. Intr-una din ele, e asezata mintea.
Acolo, omul aduna fapte si lucruri care i s-au intamplat de-a lungul vietii. Se formeaza un ghem, iar omul il deapana la batranete. Asa o sa faci si tu. Speriata ma pipaiam pe cap, si, nesimtind niciun ghem, plecam fericita la joaca.
Acum, cand clipele acelea nu se regasesc in viata de astazi, patata si murdara, ma scufund in timp, ma identific cu cei din trecut, aduc in mine fericirea copilariei si nestiinta de ce va veni. O chem alaturi pe draga mea mama sa ma vada cum depan ghemul amintirilor si pe firul lui ii aduc in casa mea pe Anetuta si Salli. Ea, subtire ca un lujer, atragea privirile cu frumusetea sa si era admirata mai ales pentru ca purta curajoasa saracia unei orfane. Nestiutoare de carte, muncea de la 12 ani pe la case mai instarite ajutandu-si astfel pe tatal invalid la cresterea celor 2 surori mai mici. Venea aproape zilnic la noi. O indrageam foarte si simteam de la ea aceleasi sentimente. Percepeam cu mintea mea de copil iubirea ei pentru Salli. El, cu fata smeada, ochii mari parul negru ca pana corbului, frumos ca si ea, era unicul fiu al turcoaicei Fadlia, cunoscuta ca mare mestera in confectionarea plapumilor. Se pricepea sa descante si de sperietura. Imi amintesc ce frica mi-a fost cand, dintr-un ibric a turnat cositor topit intr-un castron cu apa rece asezat deasupra capului meu.
Iubirea a unit cu fire trainice inimile si mai tarziu trupurile acestor tineri, desi Anetuta in naivitatea ei sustinea sus si tare ca e fata mare, ea nefiind casatorita cu Salli. Cand pruncul i-a miscat in pantec, nu a hulit nimeni. Tot cartierul cunostea si ocrotea iubirea lor, desi in anii aceia aceste legaturi insemnau o mare rusine. Salli cinstit si demn, i-a martusit mamei intentia de a se casatori cu femeia iubita. Ecoul fulgerelor si tunetelor turcoaicei cred ca a ajuns pana la Mecca, atat de tare a fost:
- Un musulman cu o crestina, NU – NICIODATA!!!
Aici in acest spatiu babilonian, unde se vorbeau toate limbile pamantului, etniile amestecandu-si sangele si traditiile, torturata intre Biblie si Coran, iubirea celor doi a fost condamnata la moarte. In casa cu doua odai, construita din chirpici, Anetuta a nascut un copil - copia feminina a lui Salli.
- Tanti Vasoian, a zis Anetuta , da-mi voie sa-i dau copilului meu numele fetei matale!
- Valeria sa se numeasca, a decis mama, si a botezat-o.
Camaruta in care mama a asezat un patut, un leagan si lucruri pt fetita era saracacios mobilata, dar lucea de curatenie. Imi placea mirosul de busuioc ce venea dintr-un buchetel asezat langa o icoana sub care candela ardea zi si noapte. Eram convinsa ca Anetuta tinea special candela aprinsa noaptea ca sa-i lumineze drumul mamei ce venea sa-si vada fetele. Toti vecinii au ajutat-o cu ce au putut, facand-o sa simta ca nu e singura, iar surorile, care datorita Anetutei erau eleve, isi manifestau duios bucuria.
Neinduratoare, Fadlia, indiferenta la nasterea nepoatei pe care a refuzat sa o vada vreodata, a hotarat ca fiul ei trebuie sa se casatoreasca urgent cu o turcoaica. Neajutorat, slab si supus vointei mamei si religiei, Salli a ajuns la Macin unde i s-a aranjat casatoria cu Fichireta.

Geamia din Macin



Fata buna, cuminte, dar cam uratica, ea a fost de acord cu casatoria, desi aflase ca Salli are un copil cu o crestina. Greaseala a costat-o pentru ca astfel a intrat in lantul nefericirii. La doi pasi de casa Anetutei a avut loc nunta.
Ma intreb de unde vin necazurile, ce usi si ce ferestre trebuie sa inchizi ca sa te baricadezi impotriva lor. Cum sa faca fata Anetuta torentului de disperare, rautatii care venea spre ea sa-i striveasca ca un tavalug sperantele. Barierele de mentalitate i-au stins bucuria din ochi. O admiratie in plus a avut tot cartierul pentru demnitatea ei de a nu se duce la nunta sa-i dea turcului in brate copilul, dupa cum fusese sfatuita. Pe vremuri, se obisnuia ca in zori la nunta muzicantii sa cante romante. Versurile romantei “ De ziua nuntii tale-ti scriu” sunau ca un repros. Tanguirile strunelor de vioara unite cu vocea lautarului au insemnat pentru Salli ultima picatura. S-a ridicat de la masa, a strigat in disperarare numele Anetutei si fugind s-a oprit ca un bezmetic la casa ei de unde n-a mai iesit o saptamana. Desi mireasa venea zilnic la poarta sa-si ceara barbatul vecinii o priveau cu indiferenta, nemanifestand compasiune.
Si asa, ani de zile, penduland intre iubire si supunere viata lui Salli a fost un chin in care a tarat-o si pe Anetuta impartindu-si timpul intre ea si Fichireta care i-a nascut doua fetite. Fetita lui cu Anetuta traia cu pecetea unui copil din flori. Salli, harnic barbat, tamplar de meserie isi deschisese un atelier de confectionat mobile dar apasat de situatie isi ineca necazul in bautura.
Intr-o zi in viata Anetutei a aparut Nicu. Era feciorul unui marinar rus de pe nava Potemkin refugiata la Constanta in timpul revolutiei. Era un munte de om, frumusel, si teribil de puternic. Vorbeau hamalii din port ca intr-o zi si-a aratat forta miscand cu umarul de pe sina de tren un vagon de marfa. Omul acesta cu fata blonda cu ochi de copil s-a indragostit pana peste cap de Anetuta. I-a trebuit timp s-o convinga sa-l ia de barbat. A reusit cu ajutorul vecinilor. Si asa a inceput pentru ea o perioada in care s-a simtit iubita, ocrotita, mangaiata. In plus, Nicu a crescut-o pe Valeria ca pe propriul copil. Usa spre casa Anetutei i-a fost inchisa lui Salli. El a platit cumplit slabiciunea - si-a cautat uitarea in alcool si din cel ce-a fost odata n-a mai ramas nimic.
Din pacate, raul o pandea din umbra pe Anetuta si i-a scurtat fericirea. Brusc, Nicu s-a imbolnavit. Internat de urgenta in spital, simtea ca moare. Disperat, plangand, l-a implorat pe medic sa admita in salon ceremonia cununiei religioase fiind convins ca numai asa va fi impreuna cu femeia iubita pe lumea cealalta. Impresionat, medicul si-a dat acordul. Iar un preot, intr-o scurta ceremonie, i-a unit in fata lui Dumnezeu pe cei doi. Apoi a venit teribila criza. Primind o alta lovitura, Anetuta mea draga a aflat de la medic ca Nicu murea de turbare. Fusese muscat cu putin timp in urma de un caine, in port, dar nu i-a dat atentie. Ca ultima manifestare a teribilei lui forte, a rupt curelele care-l tineau legat de pat alergand si urland pe culoarele spitalului. La capatul scarii la dreapta si la stanga il asteptau zece barbati cu paturi in brate. S-au napustit asupra lui, imobilizandu-l, iar Anetuta privea ingrozita cum bietul ei Nicu incerca sa se elibereze. Cu o injectie, in cele din urma a fost doborat. Omul care-i adusese linistea, siguranta si intrase in viata ei razand, pleca acum urland ca un caine.. Cum a trecut biata de ea prin aceste seisme sufletesti, nu stiu. Toti vecinii i-au fost alaturi iar surorile, crescute si scolite de ea, ajunse bine pe scara sociala, au inconjurat-o cu o binemeritata dragoste.
Viata apoi ne-a despartit si m-am intalnit cu draga Anetuta peste cativa ani. Era umbra celei care imi leganase copilaria si am inteles ca Valerica, rodul iubirii ei cu Salli, se prapadise la 48 ani, bolnava de cancer. In urma ei ramasese o fetita - orfana deci si ea. Apoi pustiita si indurerata, a parasit Anetuta aceasta lume.
Am invatat de acasa ca toti suntem copiii lui Dumnezeu, ca formam o familie sa ne cunoastem durerile si bucuriile, sa plangem si sa ne bucuram impreuna. Asa am incercat sa fac dar recunosc ca am tanjit mereu dupa zambet, caldura si tandrete. Am siguranta ca sufletele oamenilor nu mor. Imi place sa cred ca dincolo Nicu o strange in brate pe Anetuta cu aceeasi iubire iar ea intinde o mana spre Salli in semn de iertare. Acum cand inchei povestea lor reala petrecuta in cartierul Comorofca, mi se pare ca de undeva umbra mamei mele imi face semn de multumire pentru neuitare. Am pus la loc ghemul amintirilor.
Valeria URSAN