Buna ziua, stimata Doamna Ursan!
Stimata Doamna va doresc o zi frumoasa, sanatate si numai bine, de aici din Zürich!
Cu stima
Clarissa Inge Lucianeli
In cautarea unor imagini din Braila copilariei mele am dat de un mic video cu Dumneavoastra si de blogul cu numele Dumneavoastra. Am vrut chiar sa va telefonez, dar se pare ca nu figurati in cartea de telefon a Brailei.
Tatal meu a fost brailean get beget si eu insami am petrecut primii ani ai copilariei in Braila, dupa care ne-am mutat la Ploiesti (aveam 8 ani) si mai tarziu la Bucuresti, totusi ma leaga o multime de amintiri pentru mine deosebit de pretioase de "Braila mea", pe care n-am uitat-o si la care vesnic m-am gandit si nu numai in acesti 40 de ani de cand am plecat din tara.
Noi am locuit pe Str. Regala/Republicii si de la 4 ani ma duceam tinta in port sa casc gura la vapoare si la activitatea din port. Plimbarile la Gradina Publica, la Lacul Sarat in special cu tata pe bicicleta, nesuferitele bai de namol si tramvaiul fara geamuri vara din Braila, ca si parcul cu statuia lui Traian mi-au ramas vii in minte, tot asa si plimbarile cu barca la Ghecet, unde tata mergea la pescuit. La 16 ani l-am insotit pe tata la Braila, unde a vizitat mormantul parintilor sai, am vizitat si pe locuitorii fostei case a familiei si acestia ne-au primit cu deosebita caldura si ospitalitate (casa a fost intre timp nationalizata), dar nu mai era "Braila mea" asa cum o stiam. M-am gandit cu tristete la cofetarul grec (a carui inghetata a fost cea mai buna din viata mea), care avea cofetaria in acelasi bloc unde am locuit noi, la batranul turc, care vesnic imi dadea dulciuri, la multimea de magazine, unde vesnic intram ca la mine acasa si de atelierul de mobile (imi lipseste termenul romanesc), unde cerseam resturi de plus ca sa-mi fac ceva pentru papusa mea de petica cu cap de carton si...si...si... Desigur ca si la plecarea mea, cand trei zile am fost la Braila sa-mi iau ramas bun de la Dunanarea mea iubita si port, nu mai era aceeasi. La Gradina Mare am mancat cea mai mizerabila inghetata din tara. Timpurile tulburatoare si situatia respectiva au facut sa pierd contactul cu cei care ii mai cunosteam nu numai in Braila si Ploiesti. Prietena mea statea pe Calea Calarasi, care am auzit ca nu mai este cum a fost. Cateva telefoane la Braila in urma cu cativa ani nu m-au ajutat sa dau de familia prietenei mele, cu a carei mama copilarise tata si ne-a devenit ruda indepartata mai tarziu. "Ce vrei Inge draga mamei sa-ti gatesc?" m-a intrebat Tati Anisoara in ultima mea vizita la Braila. "O ciorba pescareasca, Tanti Anisoara, stii asa, ca la Braila." i-am spus eu.
O prietena din Bucuresti, care sta in Paris si vine la fiica ei de cateva ori pe an in Bucuresti mi-a zis: "Daca nu-ti luai acum pisoii (am doua pisicute) puteai sa vezi Dunarea la Wiena si Budapesta". "Nu, merci, i-am zis zilele trecute, am vazut Dunarea la Bratislava si Budapesta, dar nu era Dunarea mea, nu era Braila, nu era portul de care nu ma puteam desparti."
Interesant este ca eu stiu se pare mai mult despre Braila decat elevii de azi, dupa cum se pare din interviul Dumneavoastra.
Imi imaginez ca aceste randuri si oricum acest email spontan va va surprinde, dar am vrut sa stiti ca mai sunt si unii, care in ciuda timpului si distantei se mai gandesc la Braila. Pacat numai ca Braila nu mai este ceea ce a fost odinioara si tare mult mi-as dori sa ajunga iar un port important si frecventat de negustori din toate partile lumii. Ce pacat ca romanii nu tin la valorile lor istorice, altfel decat aici...
Stimata Doamna va doresc o zi frumoasa, sanatate si numai bine, de aici din Zürich!
Cu stima
Clarissa Inge Lucianeli
