Spovedanie

Hagigadar ! Nume cu rezonanta misterioasa pentru unii. Pentru armeni, loc sfant unde in fiecare an de ziua Adormirii Maicii Domnului se intalnesc si asculta slujbele oficiate de preoti, in micuta si vechea bisericuta a manastirii cu nume ce da sperante: "Implinirea dorintelor". Cred ca anul acesta din batranele ziduri s-a inaltat spre cer o dorinta pe care Dumnezeu a indeplinit-o pentru ca  la  5oo de ani de existenta,a fost binecuvantata cu prezenta Sanctitatii Sale Karekin al II-lea, Catolicosul si Patriarhul Suprem al Tuturor Armenilor. Ecoul slujbei, a liturghiei Episcopale la a carei oficiere s-au alaturat vocile preotilor veniti din toata tara, a purtat cu el maretia momentului iar aerul de curat si piosenie emanat, a patruns adanc in sufletele  pelerinilor, ca o adevarata sarbatoare a   crestinilor armeni de pretutindeni. Sunt convinsa ca totii preotii participanti, coplesiti de trairile incarcate cu sfintenie, au adus Slava lui Dumnezeu, smerenie si evlavie in parohiile unde pastoresc.

Anul acesta nu am fost la Hagigadar si ma felicit. Plina de revolta impotrva nedreptatilor accumulate in adancul fiintei mele, as fi putut sa le asez in mainile Catolicosului, ceea ce ar fi fost o impietate. Ma ferit Dumnezeu dar, ca  fiecare om in varsta, nu vreau sa trec dincolo incarcata de pacate, asa ca am fost acolo cu  ochii mintii si cu sufletul mi-am exprimat ca fiecare, o dorinta.

Parinte Bogdan, am in fata revista Ararat din 15 august a.c. in care intr-o fotografie pasiti alaturi de I.P.S. Episcopul Datev. Purtati subbrat Cartea Sfanta si aveti chipul luminat de un zambet ce ma convinge ca acolo la Hagigadar s-a petrecut o minune. Sunteti preotul care-si cunoaste menirea, dispus la realtiile cu oamenii, cu problemele lor de aceea va intind o ramura de maslin si va rog sa-mi primiti, sa-mi ascultati spovedania si sa ma indrumati spre cele ce trebuie sa fac ca sa trec in liniste pragul spre moarte. Stiu ca actul de spovedanie tine de intimitate dar, pentru ca discordia a fost publica, e bine ca impacarea sa fie la fel.

Se spune ca, batranii dau in mintea copiilor. Ma bucur sa fie asa pentru ca copilaria inseamna puritate, nedumeriri si intrebari care asteapta raspunsuri iar cei mari sunt raspunzatori de devenirea lor. Peste cateva luni implinesc 85 de ani, cu ei toti ma aplec in fata memoriei parintilor, a fratilor langa care am crescut cu credinta in Dumnezeu, iubire pentru oameni, respect neconditionat pentru  munca, dreptate si adevar. Un factor important in formarea noastra a fost tata care, la varsta de 12 ani, a vazut cum in cateva minute  tatal, frati si alte rude, au devenit trupuri ciopartite din care tasnea sange, intrand in istorie alaturi de aproape 2 milioane de armeni cu numele de "Martiri. Supravetuitorii, copiii orfani schiloditi sufleteste au umplut orfelinatele si impreuna cu adultii risipiti prin lume, priviti ca victime ale "Genocidului", au primit peste ani ca semn a existentei, un document: "pasaport Doctor Nansen" A tatalui meu avea nr.1446 si ca toti ceilalti era, un "Apatrid."

Torentului de vicisitudini i-a facut fata cu stoicism si ne-a invatat ca esenta vietii este intelepciunea din minte, iubirea din suflet si sanatatea din trup. Banii,  se rostogolesc de la un om la altul, fiind un mijloc de trai bun si foarte bun dar, cand devii sclavul lor, te paraseste Dumnezeu. Desi erau negustori cu venituri substantiale, parintii mei au fost ocoliti de nationalizarea din l948. Averea lor  era o singura casa. Ma mai intalnesc inca cu oameni care-si amintesc ca la ceasuri grele au fost ajutati de ei. Au fost stalpul de rezistenta a tot ce mi-a rezervat soarta si impreuna cu toti fratii mei am fost mandrii sa le urmam exemplul. Le multumesc si-l rog pe bunul Dumnezeu, sa puna in balanta alaturi de pacate si faptele lor bune. Amin!

Dati-mi voie sa-l pomenesc aici pe Avedis, baiatul botezat de ei, (cu numele bunicului meu patern) care, impreuna cu sora lui Vartanus au ramas orfani la varste fragede. Ajutat in crestere si  educatie de parintii mei micul armean, tovarasul meu de joaca Avedis Sarchisian, a ajuns colonel, profesor la facultatea de ofiteri din Sibiu. Cand barbatul frumos, cu privirea blanda si catifelata a murit, sotia lui desi romanca,  locuitoare a orasului Galati, a inteles ca trupul sotului se cuvine sa ramana in cimitirul armean din Braila. Gestul o onoreaza! Pe sora lui, fragila Vartanus, am vazut-o ultima oara cand, venita din  Bucuresti aprindea lumanari si spunea ceva in  armeneste fratelui care, o privea dintr-o fotografie.

Parinte Bogdan, v-am ascultat slujbele oficiate in bisericile din Braila, Galati, Iasi, Tg.Ocna, Hagigadar si Catedrala, unde au fost si mai sunt armeni chiar daca in anumite conjucturi au fost nevoiti sa-si modifice numele, asa cum s-a intamplat cu bunicii mei materni, cu ai dvs. si ai altora care dupa cum ati afirmat la Tg.Ocna aveau si  numele de familie, "Gaina” Am dorit de fiecare data sa va impartasesc cate ceva din gandurile, din preocuparile mele legate de parohia din Braila, unde de foarte multi ani nu avem preot, in biserica nu se mai fac slujbe iar armenii s-au instrainat si nu-i mai calca pragul. Ati fost anul acesta la marele eveniment de la Hagigadar, acolo unde toata lumea s-a urcat spre cer, cu sufletul curat si cred ca la fel v-ati intors. De aceia, va  rog incercati sa va detasati putin de lumea de azi, devoratoare,de tot ce frumos si bun a pus Dumnezeu pe pamant  pentru noi, fiti parintele de care are nevoie  acum sufletul meu, uitati ce ne desparte, aduceti alaturi ceva ce ne uneste si ajutati-ma sa inteleg cu ce si unde gresesc in actiunile mele.? spuneti-mi: E pacat ca-mi iubesc atat de mult neamul? ca nu pot ramane indiferenta cand, necinstea striveste, intineaza memoria celor langa care am crescut? Primele lumanari le aprind in biserica pentru sirul de deportati a caror oase risipite in desert poate isi mai cauta locul. E pacat, sa ma opun ca oasele urmasilor sa fie risipite prin cimitirul din orasul in care au trait si lasat frumoase urme?

Pe poarta cimitirului scrie: Cimitirul Ortodox Armean dar, printre sutele de morminte, nu sunt mai mult de 15-20 cu nume armenesti. Ceilalti, cateva sute unde sunt? E pacat sa ma revolte aceasta profanare? E pacat sa ripostez cand sunt impiedicata  sa intru in cimitir si biserica? Dorinta mea ca, cei de astazi, putini cati au mai ramas, sa nu se risipeasca, sa nu uite cine si a cui sunt,e un pacat? E pacat sa consider ca, datoria fiecarui armean este sa se respecte, sa se iubeasca, sa pastreze ce au mostenit, aducand astfel un omagiu celor care nu s-au tarat in genunchi prin lume dar, cu a carui sange nevinovat, s-a scris pe inceputul secolului XX durerosul cuvant "GENOCID????"

Stiu, ma tot repet dar, ce sa fac, cum sa rup din mine acea tragedie pe care unii au aruncat-o de mult la lada de gunoi a istoriei?. Parinte Bogdan, prin "Ararat", ati intrat astazi in casa mea (Va rog intrati slujiti, predicati si in biserica) ma bucur sa stiu ca mi se "indeplineste dorinta". Mi-ati ascultat spovedania si ca un bun Duhovnic, sper ca veti aduce pacea si linistea de care am atata nevoie. Asteptand binecuvantarea dvs., spun Tatal Nostru si in genunchi, il rog sa ne ierte pacatele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. AMIN!           

Valeria.