Viata din cimitir

O familie de braileni locuieste de mai bine de 16 ani printre monumentele fune­rare armenesti  In casa din cimitir traiesc zece oameni   Locatarii spun ca "vecinii" trecuti intr-o lume mai buna, nu ii sperie.

In plina criza, unii oameni ga­sesc mereu metode ingenioase de a supravietui si obtin locuinte ieftine, unde nici cu gandul nu gandesti. La intrarea in cartierul Brailita, in cimitirul armenesc, isi are resedinta o familie cu zece componenti, dintre care doi co­pii minori, care isi duce traiul zi de zi printre cruci, morminte si tamaieri.

Peste un deceniu, printre morti

Familia Spatar nu sta de azi, de ieri acolo. Primii membri s-au mutat in urma cu mai bine de 16 ani in casa paznicului cimitirului, iar de vreo trei ani, locatarii unu­ia dintre cele mai linistite car­tiere ale orasului s-au inmultit. Zilele trecute am stat de vorba cu "mama familiei", Maria Spatar, femeie care poate spune ca tra­ieste Halloweenul in fiecare zi. Din spusele ei, dupa o vreme, traiul printre cruci devine obis­nuinta, iar cimitirul, cu linistea sa mormantala, poate fi considerat casa. Maria Spatar spune ca nu se poate plange cu viata de aici. Pe langa faptul ca nimeni nu o deranjeaza, mai are parte si de o locuinta pe care o foloseste in mod gratuit, fara a plati chirie, in plus, in afara de gaz, locuinta, formata din doua corpuri, are absolut toate conditiile, cum ar fi apa, canalizare si curent electric. "Devine obisnuinta. Ce sa facem?". Totusi, viata familiei Spatar are si inconvenientele sale. Nu pot chema prieteni la masa, iar despre aniversari, nunti sau botezuri nici nu poate fi vor­ba. Doar inmormantari. Nu de alta, da ceilalti "locatari" ai zonei ar fi deranjati de zgomot. "Noi nu facem aniversari sau nunti, ca ar fi lipsa de respect. Cine ar putea sa faca aniversari intr-un cimi­tir?", a mai spus Maria. Cat des­pre o casa de la Primaria Braila, nici nu poate fi vorba, nu de alta, dar familia Spatar spune ca nu a facut o cerere in acest sens. "Nu ne-am dus la Primarie sa cerem casa, ca sunt altii mai amarati ca noi. Eu lucrez la o fabrica de in­ghetata, la patron, sotul are si el de munca. Nu ne putem duce la Primarie, cand sunt altii care nu au nici macar o coaja de paine. Nu avem gaze, dar avem apa si lumina. Casa asta am primit-o de la parohia armeneasca si pentru ca avem grija sa nu se intample nimic aici, parohia ne-a dat casa asta". Viata in cimitir isi duce cur­sul ei normal. Cand am fost noi in vizita, rufele erau intinse la uscat, copii dormeau, iar feme­ile isi faceau de treaba. In acest moment, in cimitirul armenesc, intreaga familie, formata din bu­nici, parinti, copii, aseapta cu ne­rabdare sarbatorile pascale, care probabil vor aduce si un plus de bucate pe masa.

Nimic nu e chiar gratis

Casa nu vine chiar fara nicio obligatie. in schimbul faptului ca locuiesc aici, Spatarii trebuie sa asigure paza cimitirului. Lucrul acesta nu ii deranjeaza absolut deloc si, dupa spusele lor, nici macar gandul ca in fiecare di­mineata "se trezesc inconjurati de cruci si de monumente fu­nerare nu ii sperie. "Cu atata pa­mant care vine pe ei saracii,'cine Doamne-iarta-ma sa mai iasa de acolo?", se intreba retoric Maria Spatar. Reprezentantii Bisericii Ortodoxe Armene au confirmai faptul ca familia Spatar locuieste in cimitir cu voia comunitatii.

Ziarul de Braila 4-5 aprilie 2009

Text si foto: Liviu Ghinea