Am avut o toamna lunga si frumoasa: cu soare bland si frunze ruginii, cu roade pe masura si cu sufletul ancorat in lumina trandafirie a timpului prezent ce-si trage seva din trecutul involburat, dar plin de substanta al existentei noastre.
Intorcandu-ma in perimetrul clasei mele, loc in care incerc sa ma strecor cu masura si decenta in mintile si sufletele celor mici, descopar de flecare data dorinta copilului de-a evada intr-o lume mai putin cunoscuta, dar binefacatoare. si pentru ca cel de langa mine sa ma perceapa ca pe o fiinta binevoitoare, carc stie printre altele sa-si respecte cuvantul, am ales o zi minunata si-am plecat „sa hoinarim" putin prin urbea noastra. Niciun loc nu mi s-a parut mai potrivit in ziua aceea ca Gradina Mare. Aproape pustie, „a zambit" la vederea noastra mladiindu-si crengile si sarutandu-ne cu frunzele galbene si amortite de trecerea implacabila a timpului, in cateva minute totul s-a incarcat de voiosia prichindeilor care nu mai pridideau sa-si astampere picioarele, iar glasurile lor rasunau intr-o descatusare nebanuita.
In ultimii ani, gradina brailenilor parea sa fi intrat intr-un con de umbra. Murdara si parasita, asemenea unui copil orfan lasat la mila strazii, zacea intr-o continua asteptare. De cateva luni, lucrurile au luat o noua turnura. Gradina are o alta fata: curata, vesela, promitatoare. Utilajele existente sunt o certitudine ca munca este inca in toi. Lumea este bucuroasa!
Undeva, prin zona „Castelului" aveam intalnire cu o doamna octogenara care-si poarta cu mandrie anii si mintea. Cum toti cei prezenti ne nascusem in alte perioade, ne-am atintit privirea catre venerabila doamna Ursan Valeria, deschizandu-ne urechile spre o cunoastere mai buna a acelor locuri.
„Dragii mei, Braila noastra este plina de istorie scrisa, dar mai ales nescrisa, istorie care se pierde odata cu trecerea anilor. Fiecare dintre noi are o familie, dar nimeni nu are caderea de a ne fura dreptul de apartenenta la marea familie a Brailei. Anul 1368 este anul de atestare documentara a orasului nostru. Vladislav Vlaicu a fost domnitorul care inlesnea comertul brasovenilor cu Braila, ceea ce inseamna ca era o asezare importanta a tarii Romanesti, mai ales din punct de vedere comercial. Incepand cu anul 1540 Braila cade sub stapanirea turcilor, este construita cetatea si devine raia turceasca. Dupa pacea de la Adrianopol din 1829, in urma razboiului ruso-turc. Braila este eliberata si revine din nou tarii Romanesti. Biserica „Sf. Arhanghel Mihail si Gavril" asezata in centrul orasului (la Ceas) este o marturie vie a ocupatiei otomane. Pe vremea stapanirii lor aceasta a servit ca loc de inchinaciune pentru stapanitori, un lacas de cult musulman, numita si moschee. Mai tarziu, moscheea a fost transformata in biserica ortodoxa. S-a acceptat lucrul acesta de catre mai marii bisericii romanesti tocmai pentru a aminti de existenta indelungata a turcilor pe pamantul Brailei si stapanirii acestora. Trebuie sa stiti ca este singura biserica din tara fara turle.
Biserica „Sf. Arhanghel Mihail si Gavril" - Pisanie
Odata cu eliberarea, orasul nostru cunoaste o perioada indelungata de dezvoltare si inflorire pe toate planurile, in anul 1836 capata statut de oras porto- franco, ceea ce inseamna ca batrana Dunare si-a deschis larg portile spre lumea intreaga, iar numele orasului incepe sa fie din ce in ce mai cunoscut. Activitatea portuara devine intensa, inghitind forta de munca insemnata."
Ascultasem prima parte a lectiei noastre, care ne conducea spre o intelegere mai buna a ceea ce fusesem si ceea ce continuam sa fim.
Angela BURTEA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu