Vine o vreme in viata fiecaruia dintre noi cand luminile mintii se aprind tot mai puternic, scotand la iveala amintiri care ne-au marcat existenta in felurite chipuri. A sta alaturi de un om care-si poarta anii cu masura si decenta, castigul este de partea ta. A sti sa patrunzi in sufletul sau cu migala, fara a-l rani, este deja o victorie. Eleganta si plina de vioiciune, indragostita de viata pana dincolo de Dunarea albastra care i-a fost leagan si alinare in orice moment al existentei sale, doamna Valeria Ursan povesteste despre Braila noastra cu dragoste imensa. Rupta din acest pamant, a cutreierat acest oras in lung si-n lat incarcandu-se de istorie, dar si de poezia acestor locuri minunate.
„Dupa daramarea cetatii, Braila cunoaste o dezvoltare economica imensa, incepe o noua poveste distinsa doamna. Dunarea a fost si este mama acestui oras. Atrasi de bogatiile Baraganului, in portul Brailei soseau si plecau zilnic in toate directiile vase care navigau sub diferite pavilioane. Veneau corabii tocmai din indepartata Scotie, iar pe fundul acestora, pentru mentinerea echilibrului, se gasea piatra. Brailenii o descarcau si o foloseau la pavarea strazilor (un exemplu ar fi str. Zidari), completandu-se cu cea adusa de la cariera de piatra din zona Dobrogei. Desi nestiutori de carte, marinarii erau priceputi si multi dintre ei, mai ales grecii, fermecati de frumusetea locurilor si-a fetelor, s-au stabilit aici, intemeindu-si familii, intelepti si cu initiativa, si-au construit case in centrul orasului, dorind ca urmasii lor sa fíe stiutori de carte. Unii dintre ei au studiat la Viena, Berlin, Sorbona, de unde s-au intors la casele lor contribuind la dezvoltarea orasului, facandu-1 cunoscut in toata lumea. In urma lor au ramas atat valori materiale (case mari si frumoase), cat si valori umane (in filozofie, muzica, politica), multi dintre ei fiind consemnati in cartea dlui Toader Buculei: „Prezente brailene in spiritualitatea romaneasca", imi erau dragi grecii, si-mi placea adesea sa-mi salut semenii, imitandu-i: „Iasu barba lani! Iasu capitanii", chiar daca uneori erau capitanii unei singure barcute. Bogati sau saraci, grecilor le placea sa cante, iar cantecul mandolinelor mangaiau sufletele oamenilor, de la copil pana la batran. Unde erau doi greci era muzica si veselie.
Un fel de turn Babei, portul dunarean a devenit o mare familie ce-a adunat laolalta romani, greci, evrei, armeni, albanezi, nemti, rusi, sarbi, italieni, iar comunitatea lipovenilor a ramas numeroasa pana in zilele noastre. Pe strazile orasului, dar mai ales la Dunare, se auzeau toate limbile pamantului. Netinand cont de nationalitate, toti au muncit, au iubit, au petrecut, rezultatul fiind marea dezvoltare economica, demografica si culturala pe care a curmat-o al doilea razboi mondial.
M-am nascut in cartierul Cetatuia, astazi str. Militara, iar pe la patru ani am plecat in prima mea calatorie, intr-o hruba. A doua a fost la Dunare, unde, ratacita fiind, am fost adusa acasa de niste cunostinte. Nu mi-a fost frica de necunoscut, ba din contra, acolo am simtit chemarea cea,mai dulce a fiintei mele. Diferenta este ca atunci eram uluita de forfota continua, de multimea vapoarelor, de vagoanele trenurilor tixite de marfuri si mai ales de acei barbati dezbracati pana la brau, care purtau pe umeri sacii plini cu tot felul de produse, cu care umpleau calele vapoarelor. Mai tarziu aveam sa aflu despre ei ca se numeau hamali, iar rolul lor in port era vital. Ii vedeam adesea stand la umbra vagoanelor, asteptand ca vataful sa-i anunte sosirea vreunui vas in port.
Angela BURTEA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu