Frumos orasul nostru, Braila! Se spune ca cine bea apa din Dunare nu se mai indeparteaza din locul acela. Dar cel mai bine si de bun simt, ar fi daca cei mai multi braileni ar dori sa cunoasca si sa guste din filele de istorie ale urbei lor. Cunoasterea sta la indemana oricui, doar interesul pentru aceasta trebuie cultivat. Si cum „povestitorul" nostru mai este inca printre noi si este dornic sa lase urmasilor lucruri absolut senzationale, atunci sa-i dam ascultare si sa luam aminte ca acest oras nu trebuie sa moara prin uitare. Ce trebuie sa inteleaga fiecare cititor este ca povestea nu cuprinde doar partea statica a lucrurilor, ci si picanterii sau curiozitati ale acelor vremuri.
„Cum vii din Str. Regala si ajungi in centru, faci la dreapta! spune doamna Valeria Ursan. Acolo era odinioara o placintarie, iar alaturi se afla Restaurantul „La Tufica". In ultima perioada de existenta a acestui local, printre cei care au incantat inimile consumatorilor prin muzica lui a fost si Gheorghe Afloarei, un tigan muzicant. Un barbat delicat, elegant si manierat, inalt ca un lujer si frumos prin cumintenia privirii, desavarsit prin arta lui de mare violonist. Pentru toate acestea, brailenii ii spuneau Georges la Fleur. Imi amintesc ca l-am ascultat ultima data la moartea dr. Paul Vasiliu cand, la cimitir, a cerut permisiunea familiei acestuia sa cante, si-n acordul minunat al Baladei lui Ciprian Porumbescu trupul doctorului, cunoscut ca un mare meloman, sa fie coborat. Asta se intampla in anul 1987. Mentionez ca acest muzicant era invitat de toate familiile instarite ale acestui oras cand aveau diferite evenimente. Brailenii l-au admirat si pentru faptul ca, plecat o perioada in Germania, a rezistat tentatiei de a ramane acolo, si, din dragoste fata de orasul sau, s-a intors acasa.
Alaturi de Muzeul de Istorie, se afla ruina unei cladiri. Odinioara, proprietarul acestui imobil a fost bogatasul Zamfirescu, un cunoscut agricultor si viticultor. In timpul ocupatiei rusesti, cladirea a fost sediul garnizoanei rusesti, ARLUS. In cadrul acestei Asociatii de prietenie ruso-romane, se faceau cursuri pentru invatarea limbii ruse. Un exemplu viu, este prof. Hada, basarabeanca de origine, director si profesor al acestei scoli. Mai tarziu, aceasta cladire a adapostit sediul Uniunii Sindicatelor.
Casa Zamfirescu
La un pas mai departe, unde se afla azi Cofetaria Select, a fost Banca Italiano- Romana. Existenta Scolii Italiene situata in zona Gradinii Publice demonstra ca in orasul nostru era un numar destul de mare de italieni. Peste timp, cladirea a fost transformata in Restaurantul Braila, loc unde petrecea revelioanele „crema" PCR- ului. In copilaria mea, la etaj locuia belgianul Trevier, care fusese director la Banca Comerciala. EI a fost tatal doctoritei Henriettei Vladescu, un orelist de exceptie al acestui oras. La inceputul carierei, a dat primele consultatii in cabinetul pe care-1 avea situat pe B-dul Karol (Independentei ), unde astazi este Blocul A. Chiar daca ma indepartez putin de centrul orasului, trebuie sa spun ca pe acest loc, inainte de 1900 si pana la nationalizarea din 1948, a fost sediul Fabricii de Sapunuri Fine si Lumanari a sarbului Nicolaevici si locuinta familiei acestuia. La o sucursala din Buzau a acestei Societati a fost director bunicul meu, Petrache. Patronii au fost nasii bunicilor mei. intamplarea a facut ca bunicii sa aiba sapte copii, atatia cati avea si nasul, iar ca ca o coincidenta, ambelor familii le-au murit copiii care purtau acelasi nume. Un exemplu este Stefania, fata bunicilor care a murit asa cum a murit si Stefania, fata nasilor. Aceasta din urma fusese casatorita cu dr. Dumitriu-Barlad, frate cu sculptorul Ion C. Dumitriu-Barlad, bunicul cantaretei Margareta Paslaru. A murit in timp ce era plecata in voiaj de nunta in Egipt. Nu cunosc motivul mortii ei, dar stiu ca a fost adusa in tara in sicriu de plumb. Primise zestre o casa pe str. Frumoasa, pe care socrii i-au lasat-o ginerelui in continuare, locuind si dupa nationalizare in calitate de chirias, pana la deces.
Banca Italiano- Romana
Tot ca o curiozitate, in al doilea razboi mondial, ambelor familii, a bunicului si a nasului sau, le-au murit pe front baietii cu numele de George. Ce vreau sa mai adaug despre familiile bogate ale vremii este ca doi dintre feciorii lui Nicolaevici au cheltuit sume fabuloase, jucand la ruleta. Nationalizarea i-a lasat fara avere. Unul dintre feciori, devenit sarac lipit pamantului, si-a gasit adapost in casa fiicei fostei lor servitoare, undeva aproape de str. Rahovei. Aceasta l-a ingrijit cu mare devotament. Prin anii 70, mi l-a aratat mama in timp ce trecea prin fata casei mele, spre piata. Un batran putin aplecat, imbracat cu haine roase de vreme, isi purta anii tacut, iesind in evidenta prin figura lui fina aristrocata. Simtindu-se povara, s-a sinucis, lasandu-i gazdei lui drept rasplata locurile de la cimitir.
Angela BURTEA
Nu am vizitat niciodata BRaila dar acum sunt convins ca am ce vedea daca voi fi prin zona, pacat pt Romania este ca nu prea are sosele sa ajungem la toate atractiile noastre turistice
RăspundețiȘtergere