Luna decembrie este o luna plina de povesti, iar intreaga omenire incearca sa schimbe cate ceva din comportamentul sau doar din dorinta de a fi mai aproape de Mantuitor. Fiecare dintre noi traverseaza lumina timpului prezent cu gandul la farmecul copilariei, aducand in actualitate aspecte ale unor vremuri ce nu vor sa „imbatraneasca" niciodata. Calauzita de gandul miraculos al cunoasterii, patrund din nou in perimetrul povestitorului octogenar, dornica sa aflu alte povesti a caror coloratura iti purifica sufletul.
„Cine poate uita vreodata vraja sarbatorilor de Craciun? - incepe a povesti dna Ursan Valeria. Ideea de sarbatoare altfel era perceputa. Cu obrajii rosii de ger, cu traistutele in spate si plini de emotii si credinta, patrundeam in atmosfera minunata a sarbatorii de Craciun, convinsi fiind ca „agoniseala" noastra va fi o mare izbanda. Nuci, mere si covrigi strangea fiecare colindator, iar banii veneau destul de greu si pe neasteptate, dar nimeni nu facea din acest lucru un scop mercantil. De ceva vreme tot caut sa redescopar curatenia acelor suflete care, prin frumusetea colindelor lor, aduceau in casele oamenilor un plus de lumina dumnezeiasca.
Colindele Craciunului erau urmate de cele ale Anului Nou: Plugusorul, Sorcova, Capra si „Vasilca", ultimul fiind specific mai mult tiganilor. Pe o tava, asezau un cap de purcel pe care il impodobeau cu flori si ramuri de brad, apoi colindau in ziua de „Sf. Vasile" ca semn de belsug si sanatate. Tot ca semn de belsug era si aruncatul boabelor de grau in fiecare casa in care se intra. Pentru plugusor, flacaii faceau din timp „buhaiul" sau „buga", cautand par de cal pentru ca sunetul sa fie asigurat. Tot ca un obicei strabun era si „Irozii". Demn de amintit era obiceiul elevilor de la Liceele „Nicolae Balcescu" si „Comercial": formau grupuri de colindatori si colindau pe la casele profesorilor lor, care se simteau onorati de prezenta acestora.
Cu sufletul inmuiat in dorul datinilor stramosesti, ma-ntreb adesea: unde sunt iernile de altadata cu zapada inalta cat casa si cu geruri napraznice de ingheta Dunarea atat de tare, incat saniile trase de cai impodobiti cu zurgalai o traversau spre bucuria celor mari si mici! Brailenii ajungeau pe malul celalalt, la Ghecet, unde serveau tuica fiarta, mici si peste, apoi se intorceau acasa multumiti, semn ca lumea stia sa petreaca frumos. In astfel de ierni, viata muncitorilor din port era destul de grea. Pentru a infrunta saracia, fiindca vasele nu mai puteau patrunde spre mal, faceau „copci", spargand gheata pentru a pescui. O alta indeletnicire a acestora era taierea cu fierastraul si depozitarea calupurilor de gheata in depozitele de gheata, numite ghetarii. In Comorovca, existau hrube unde bucatile de gheata erau depozitate si astupate cu paie. Vara, in camioane, o vindeau la restaurante, iar clientii o gaseau in frapiera in care se raceau sticlele de vin. Romanul a fost inventiv de cand se stie. Fiindca nu existau frigidere, isi mesterea lazi frigorifice din cutii de lemn captusite cu pluta in care punea calupuri de gheata si astfel tinea la rece sticlele.
E lesne de inteles ca lumea din perioada copilariei si tineretii mele stia sa petreaca frumos, respectandu-si rangul. Clubul de Tenis din Gradina Mare se transforma in patinoar si era frecventat de protipendada orasului, iar copiii din Comorovca si Baligosi foloseau Lacul Ganea. Acestia isi confectionau patine din cercurile de fier de la butoaie si zburau pe lacui inghetat de gerul iernii. Pentru sanius, copiii muncitorilor din port foloseau derdelusul de la Vadul Olangeriei care pornea de la coltul str. Carantina cu str. Rahova, iar cei bogati, care aveau la dispozitie sanii elegante si boburi, foloseau Vadul de la Gradina Mare care pornea de la moara Lichiardopol.
Cum sa nu devii nostalgic dupa acele vremuri in care credeam cu toata taria in Mos Craciun si in „fetita cu chibrituri" pe care „o vedeam" in serile de Ajun la fereastra casei mele, uitandu-se la bradul impodobit din casa noastra! Adesea in jurul pomului se gaseau saculete cu daruri pe care marinimosul meu tata, armeanul Vasoian, le impartea saracilor. Usile caselor noastre nu se incuiau niciodata si tot omul, oricat ar fi fost de sarac, astepta ca cineva sa-l colinde intru vestirea Nasterii Domnului."
Cu gandul la cei plecati dincolo de nori si cu bucuria ca ni se-ntorc acasa copiii de sarbatori, incerc sa patrund in sufletele brailenilor, alaturi de dna Ursan, si sa spunem „lumina in minte si inima si un sincer "La multi ani!"
Angela BURTEA
Deosebit de frumoase amintiri!! Le-am parcurs cu mare placere!!
RăspundețiȘtergere